Nǎscut la 4 Mai 1950 in Bucureşti, am copilǎrit prin munţii Vrancei, de unde-mi erau parinţii, in jurul Panciului şi în Bucuresti. Şcoala elementarǎ şi liceul le-am terminat tot în în Bucureşti, iar în 1976 m-am cǎsǎtorit cu Paulina, împlinind anul acesta 30 de ani de cǎsnicie. Avem douǎ fete, Eleonora şi Mirela. In 1979, am început viaţa din nou, peste ocean în Statele Unite. Am locuit la Cleveland-Ohio, unde am absolvit şi cursurile unui institut tethnic (Hicok Technical Institute) specializat in interior design si in architectural & structural design. Din anul 1989 locuim în Hamilton, Ontario, Canada. In anul 1982 am inceput sa sculptez în lemn şi pânǎ astǎzi mi-a rǎmas profesiunea mea de bazǎ. În decursul anilor, am participat la multe competiţii în sculpturǎ în lemn, la care am câştigat peste o sutǎ de premii. Am început sǎ scriu  satire şi poezii umoristice tot din anul 1982, şi am publicat în ziarele româneşti din America şi Canada : Micro-magazin românesc, Libertatea şi revista Mioriţa din New York, ziarul America din Cleveland-Ohio, Curierul internaţional din Detroit-Michigan şi in Cuvântul românesc, Faptul divers, Observatorul şi Agenda românească din Canada. Ultima realizare este volumul de poezii “Durere româneascǎ publicat de editura Anamarol din Bucuresti in anul 2006. Acum se afla sub tipar “Satire…şi nu prea”  de aceeaşi editura, ce va fi lansata in luna aprilie a acestui an la libraria Eminescu din Bucuresti . Satirele mele au apărut si in volumele “Spiralele vieţii” 2006 şi “Drumurile vietii” 2007, publicate deasemeni de editura Anamarol. Departe de ţara mea, sunt mândru cǎ sunt roman şi aşa voi muri.

Comentariile nu sunt permise.