Curriculum vitae
Data naşterii:23 iunie 1938 ora 13 p.m.
Localitatea: Cocora , judeţul Ialomiţa
Părinţii: Ion I.I.Anghel(Pârnod), născut in anul 1912, din neamul Mânjilor, in prezent aflat la Ploieşti
Ioana Anghel 1915-1986, (Iona Mică) născută in Padina din neamul Mocanilor (Moţârlani)-decedată de 20 de ani
Studii:
-clasele I-VII, in com.Cocora
-Şcoala Pedagogică Buzău,absolvent al seriei 1955
-Institultul de Limbi Stăine, Universitatea Bucureşti, absolvent al seriei 1963, specialitaea, limba rusă şi limba română
Cursuri de perfecţionare: iulie- octombrie 1960 ca student la Moscova
1990 iulie-septembrie, trimis de MEI, pentru una din eleve care a obţinut in acelaşi an Medalia de aur la Olimpiada Internaţională de la Moscova.
Grade didactice: gradul I in invăţământ, in anul 1988
Ordine şi medalii: Profesor evidenţiat de două ori 1971, 1988
Ordinul Muncii clasa a III a 1970
Deplasări in străinătate: 1962 ,Franţa ,la Festivalul Internaţional al Studenţior de la Lille ca violonist şi solist la mandolină in Orchestra Casei Studenţilor din Bucureşti, unde am activat in anii studenţiei.
Septembrie-decembrie 2003, China chemat de fiica mea unde am stat trei luni, cea mai neaşteptată experienţă de viaţă pe care am trăit-o, înfăţişată in cartea mea”O clipă in cer”
Familia:
-soţia Matilda Anghel ,(Cosma) din Aninoasa Jud.Hunedoara, colegă de facultate şi tovarăş de viaţă 43 de ani, profesoară de aceeaşi specialitae la Liceele Pedagogic şi Grupul Şcolar de chimie”Costin Neniţescu” din Buzău- pensionară
-Anghel Dan –fiu, absolvent al Politehnicii din Bucureşti, Faculatea de Tehnologie a Silicaţilor, in 1991, şi IMBI 1999, actualmente Director de vânzări la Firma elveţiană Swis Spor , Ploieşti ,fosta Matizol, căsătorit cu un copil, Diana ,clasa a V a
-Roşca Cristina, fiică, absolventă a Facultăţii de engleză, Universitatea Bucureşti 1994, in urma unui concurs obţine o bursă de studii pentru 4 ani şi pleacă in China unde studiază limba şi literatura chineză. Absolventă a Universităşii NAN ŞÂ TA din Nanjing in anul 1998. In prezent este directoarea unei grădiniţe particulare FORTUNE KINDERGARDEN din Shanghai-China, căsătorită cu Roşca Liviu din Hârşova, coleg de faculatate, actualmente, şeful unei agenţii de Transport Maritim la o firmă din Franţa. Ei mi-au dăruit o nepoţică pe Ioana, elevă in clasa a IV a la Şcoală Bitanică in Shanghai.Vorbeşte curent engleza ,chineza şi româna.
Limbi cunoscute: limba rusă, sunt din anul 2000, traducător autorizat de Ministerul Justiţiei.
Limba engleză şi franceză cu dicţionar
Funcţii: profesor, director adjunct, inspector, inspector metodist, grad, II, I, in comisia pe ţară la olimpiade etc.
Hobiuri: 1.muzica, m-aş putea considera cu o carieră ratată, dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat in schimb meseria de profesor pe care am iubit-o şi practicat-o la Haşdeu din 1963 până in 2002. Am lucrat doi ani ca învăţător la Colilia, ,un an la Cocora, judeţul Ialomiţa Am fost student două luni la colegiu postliceal din cadrul Institutului de Teatru I:L:Caragiale, Bucureşti, neavând condiţii de bursă, m-am intors la Cocora ,unde după un an am primit o bursă-contract, fără de care nu aş fi reuşit să studiez la zi. In perioada studenţiei nu am avut sprijin material din partea familiei, in mod justificat ,mai erau in urma mea încă trei copii. Pe toată perioada studiilor am avut bursă republicană. Cânt la vioară, mandolină,muzicuţă şi caval.
2. Literatura. Când am plecat de la Cocora citisem o singură carte, Mitrea Cocor.
In anul al III le de scoală pedagogică, indrumat de profesorul Nicolae Ţane citeam deja Faust.
3.Poezia, scriu de mic, cu întreruperi uneori de câţiva ani. Revoluţia mi-a dat aripi să spun ce mă temeam in anii aceia când mă sculam la 4 diminaeţa să apuc 2 sticle de lapte pentru copii. Zborul in care m-am avântat a fost binecuvântat de Dumnezeu.
Am publicat până acum 8 cărţi.
Din Cuvântul introductiv la Cartea Psalmilor in rime:
”Pe 23 iunie la întâlnirea cu cocorenii mei am lansat trei din aceste cărţi.In anul 2000 se pensionează. Pensionarea îi aduce una dintre cele mai mari bucurii.Chiar in anul 2000 publică prima carte de poezii pentru preşcolari COŞUL CU JUCĂRII. In anul 2002 apare o altă carte pentru copii JUCĂRIILE VORBESC. O adevarata efervescenţă creatoare îl cuprinde şi în 2004 publică o carte O CLIPĂ IN CER după o călătorie in China, unde a stat trei luni. A urmat apoi cartea MODELUL MEU, în care sunt trecute in eternitate chipurile dascălilor de la Şcoala Pedagogică Buzau, cei care i-au marcat viaţa şi cariera didactică. Anul 2006 îi aduce bucuria tipăririi a încă trei cărţi :O LUME IN PLAMA MEA, ediţie revăzută şi adăugită a celor două cărţi de de poezii pentru copii, LA UMBRA FIRULUI DE GRAU, o tulburătoare carte de poezii in care transfigureaza sentimentele pentru satul natal, lumea copilăriei din care s-a desprins definitiv, chipul mamei fiind unul din motive, dar şi iubirea, dragostea de oameni ca sens al existenţei omului pe pământ. In ziua de 23 iunie 2006 are loc un eveniment deosebit pentru viaţa autorului. Este invitat ca fiu al satului la ziua bibliotecii comunale Cocora, unde este sărbătorit cu dragoste şi bucurie de locuitorii satului natal.Cu acest prilej aduce şi lansează incă o carte CASA DIN VIS in care cu sinceritate şi duioşie înfăţişează intâmplări ,oameni , tradiţii locale.Cartea s-a bucurat de un real succes in rândul cititorilor din Cocora, dar şi al celor care au înţeles că pe harta literară a ţării a mai apărut un nume”satul Cocora, geografie sacră, a copilăriei, cum ar fi spus Mircea Eliade(din cuvântul introductiv al cărţii ,autor Prof.Iulia Lazăr).
Invitat la Bisoca, la Tabăra de creaţie a elevilor din judeţele Buzau şi Tulcea, de părintele Mihai Milea, Aurel Anghel, inspirat de frumuseţea fără egal acestor locuri, în atmosfera de credinţă şi creaţie din acele zile, începe transfigurarea in versuri a rugăciunilor regelui David din Biblie. Lucrează cu multă pasiune şi credinţă, având in faţă Biblia de la Bucureşti, cunoscută sub numele de Biblia lui Şerban Cantacuzino. Având aproape în permanenţă îndemnul părintelui Mihai Milea, al preoţilor Iulian Negoiţă şi Paul Negoiţă de la Biserica Sf.Andrei din Micro XIV, definitivează lucrarea de faţă, la care a primit un neprecupeţit ajutor şi de la arhitectul Aurelian Mareş, care, impresionat de frumuseţea transcrierii in rime a Psalmilor, a creat coperta cărţii, a îndreptat unele neclarităţi şi asonaţe rescriind integral ultimii psalmi :146,147,148 149 150. Speram ca in timp această carte să devină ce ne-a mărturisit autorul : ”O firească întoarcere a tinerilor, a copiilor, a celor care îl iubesc pe Dumnezeu, la credinţa fără de care suntem nimeni sau nimic.”
4. Excursiile.Sunt cunoscut de foştii mei elevi ca organiztor de excursii,pe toate potecile Buzăului şi in ţară.Câteva veri la rând am străbătut cu ei românia de la un capăt la altul şi ma constatat că mulţi români hbar nu au in ce ţară trăim.Unii srăini rămân cu gura căscată şi noi la fel.
5.Credinţa,in oameni,in destinul lor, in evoluţia lor pozitivă,in puterea lor de a-şi depăşi condiţia.Iubesc viaţa, pe străbunii mei, pe consătenii mei cu care mă visez de atâtea ori. La Cocora am invăţat de mic respectul pentru tot ce mişcă in jurul meu.Meritul principal a fost al familei şi mai ales al mamei mele, pe care o socotesc cel mai minunat model pe care mi l-a oferit Dumnezeu. Nu a rostit niciodată cuvântul”Drac”, nu hulea pe nimeni, nu bârfea, ne oprea cu tact şi ne spunea să ne vedem de treaba noastră. Cânta extraordinar de frumos. Când o aud pe Ileana Constantinescu, plâng precum un copil prost.Vocea ei mi-o aminteşete pe mama, ea a fost Mierliţa noastră, eu am trecut-o demult in rândul sfinţilor. A mai fost şi bunica mea, baba Leanca lui Răducanu Lalea, despre care veţi citi prin cărţile sau chiar prin poeziile mele. A mai fost şi sora mea Rădiţa ,pentru care mi-aş fi dat sufletul. Dar a am fost şi Cocora cu nume răsunător, dar cu o soartă mai aparte. De aici a fost furat grâul ani de zile, dar şi porumbul. De aici au fugit fiii ei să nu mai dea degeaba cu nasul in pământ. Aţi rămas voi, dragii mei, sunteţi acolo să avem noi ,rătăciţii, unde să ne intoarcem. Cocora e pentru mine un loc sfânt. Se va înţelege câte ceva din cartea mea pe care abia aştept să v-o dau în mână cum ne dădea mama pâina fierbintea scoasă din cuptor. Aş dori să primiţi parfumul ei in care stă aburul sufletului meu. Pluteşte sufletul meu către voi.

__________________________
____________________________
___________________________
____________________________